Franța avertizează că UE va avansa și fără Ungaria și Polonia, țări care blochează bugetul european și fondul de relansare economică

Franța avertizează că UE va avansa și fără Ungaria și Polonia, țări care blochează bugetul european și fondul de relansare economică
Franța avertizează că UE va avansa și fără Ungaria și Polonia, țări care blochează bugetul european și fondul de relansare economică. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 18/11/2020, 19:53

Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Clément Beaune, a declarat miercuri că Uniunea Europeană analizează „soluții practice” pentru a soluționa neînțelegerile cu Ungaria și Polonia, care au blocat adoptarea bugetului european și a planului european de relansare economică.

Cu toate acestea, oficialul a avertizat că Uniunea va avansa în această direcție și fără cele două țări în cazul în care nu va exista o soluție, după cum informează Agerpres, care citează AFP.

„Împreună cu preşedinţia germană a (Consiliului) UE căutăm soluţii practice. Vom vedea, dacă va fi nevoie în ultimă instanţă, cum să avansăm fără ţările care blochează planul de relansare”, a spus Beaune în fața senatorilor francezi.

Şefii de stat şi de guvern din UE s-au pus de acord în iulie, după un summit maraton de patru zile şi patru nopţi, asupra unui plan de relansare calificat drept „istoric” pentru sprijinirea economiilor ţărilor lor în vederea depăşirii crizei provocate de pandemie. În valoare de 750 miliarde de euro, planul este legat de bugetul UE pentru 2021-2027, care depăşeşte 1.000 miliarde de euro.

Ungaria și Polonia au blocat proiectul de buget

Viktor Orban a avertizat săptămâna trecută că țara sa va bloca adoptarea proiectului de buget în cazul în care va fi introdusă clauza referitoare la respectarea normelor statului de drept.

„Deşi Ungaria se simte obligată să coopereze, în contextul noilor evoluţii, este posibil să nu asigurăm unanimitatea care este necesară pentru aprobarea formală a proiectului bugetar decis în iulie”, a spus Orban.

Acesta a adăugat că mecanismul conține „definiţii neclare privind încălcarea normelor”, astfel că „pot apărea abuzuri politice”.

Și premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a transmis o scrisoare către instituțiile Uniunii Europene prin care a informat că țara sa va bloca adoptarea bugetului comunitar pentru perioada 2021-2027 în cazul în care accesul la fondurile europene va fi condiționat de respectarea statului de drept de către guvernele statelor membre.

Președinția germană a Consiliului Uniunii Europene a ajuns la un acord cu Parlamentul European în ceea ce privește bugetul UE pentru perioada 2021-2o27, însă pentru a intra în vigoare, proiectul de buget, în valoare de 1.074,3 miliarde de euro, dar și Fondul de relansare economică, în valoare de 750 de miliarde de euro, trebuie aprobate formal atât de Parlamentul European, cât și de Consiliul UE.

Prin condiționarea alocării de fonduri europene de respectarea statului de drept, decisă în urma unor lungi negocieri între Parlamentul European și președinția germană a Consiliului Uniunii Europene, atât Budapesta cât și Varșovia riscă să piardă miliarde de euro fonduri europene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocul pe care o străină de pe TikTok l-a avut când a aflat din ce...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
3 ani ÎNCHISOARE pentru șoferii ROMÂNI. Nimeni n-are dreptul. Te prinde imediat
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Roxelana, sclava prizonieră care a devenit soția lui Suleiman I. Kösem Sultan, femeia cu cel...
×